CSJ penalizează Consiliul Concurenței pentru nemotivarea amenzii. Cine să penalizeze CSJ pentru (ne)motivare?

b. Standardul motivării sau unde ne oprim

Ulterior, era eminamente necesar, CSJ să răspundă la întrebarea care este standardul motivării sau până unde CC sau autoritățile administrative trebuie să dea explicație pentru acțiunile lor pentru a se conforma acestei obligații procedurale. În special în contextul în care obligația de motivare (duty to give reason) nu poate avea un caracter absolut (C-439/11 P, Ziegler v. Comisia, ECLI:EU:C:2013:513, p.82). În acest context, Curtea ar fi putut explica că motivarea CC trebuie să permită întreprinderii vinovate să înțeleagă, iar instanțelor să verifice temeinicia învinuirilor (Glas Nadezhda EOOD and Elenkov v Bulgaria, 11 October 2007, App no 14134/02, para. 51), adică pertinența și ponderarea elementelor luate în considerare de CC la stabilirea cuantumului de bază al amenzilor (C‑386/10 P, Chalkor/Comisia, , EU:C:2011:815, punctul 61; C‑39/18 P, Nex v Comisia, ECLI:EU:C:2019:584, p. 37).

c. Calificarea unor circumstanței ca fiind atenuante și ponderea acestora

În pofida faptului că a luat o poziție bună, CSJ nu a explicat de ce recunoașterea vinei, cooperarea cu CC și nerepetarea încălcării reprezintă circumstanțe atenuante, precum și temeiul juridic. Circumstanțele atenuante sunt listate în articolul 73 (3) Legea concurenței, însă această listă nu este exhaustivă (articolul 73 (4) Legea concurenței). Din considerentele CSJ nu este clar, aceste circumstanțe atenuante fac parte din lista prevăzută la articolul 73 (3) sau sunt în afara acesteia (articolul 73 (4) Legea concurenței). În particular, pentru că „poziția sinceră față de CC” din speță, aparent, cade sub incidența articolului 73 (3) litera c) Legea concurenței – colaborarea efectivă cu CC.

Totodată, articolul 73 (6) Legea concurenței permite reducerea amenzii între 10% și 25% în cazul recunoașterii vinei la o anumită etapă a investigației însă fără a o numi „circumstanță atenuantă”. Poate era cazul, CSJ să explice în ce măsură norma putea fi aplicată de către CC speței.

În plus, CSJ ar fi putut profita de ocazie în a clarifica, de care criterii trebuie să se conducă CC pentru a califica o circumstanță care nu este listată în articolul 73 (3) Legea concurenței ca fiind atenuantă.

d. La final – o mică gafă

Ceea ce trebuie de reținut este că, CSJ prin această speță, constrânge CC să aplice amenda minimă dacă nu există circumstanțe agravante, în caz contrar, CC va da dovadă de „arbitrariu”. Pare a fi un lucru firesc, însă Legea concurenței prevede altceva.

Articolul 72 (3) din Legea concurenței prevede nivelul de bază al amenzii. CC are o marjă de discreție prevăzută de lege pentru aplicarea nivelului de bază al amenzii, și anume până la 1%, între 1% și 4% în dependență de gravitatea încălcării. Totodată, următorul articol 73 (1) din Legea concurenței explică că „nivelul de bază al amenzii (…) poate fi majorat sau redus cu un procent cuprins între 5% şi 10% (…) pentru fiecare circumstanță agravantă ori atenuantă constatată”. Ceea ce înseamnă că, nivelul de bază al amenzii stabilit în temeiul articolului 72 (3) din Legea concurenței poate fi majorat sau redus între 5% şi 10% în temeiul articolului 73 (1) din Legea concurenței dacă există circumstanțe agravante sau atenuante. Cum interpretează CSJ?

Din decizia CSJ rezultă că, atunci când CC exercită dreptul discreționar de a aplica amenda conform articolului 72 (3) litera c) din Legea concurenței între 2% și 4% în lipsa unor circumstanțe agravante, CC trebuie să aplice amenda cea mai mică. Ceea ce reprezintă o citire eronată a două articole din Legea concurenței, și anume 72 și 73. Dacă este să urmăm linia argumentelor CSJ, atunci CC în cazul existenței circumstanțelor agravante trebuie să aplice amenda maximă, de exemplu de 4%, conform articolului 72 (3) litera c), iar ulterior această amendă să o majoreze de la 5% până 10% în temeiul articolului 73. Ceea ce reprezintă folosirea de două ori a aceleiași circumstanțe agravante în vederea majorării amenzii.

Legea concurenței prin intermediul articolului 72 (3) din Legea concurenței, oferă un drept discreționar relativ CC de a aplica nivelul de bază al amenzii în limita procentajului stabilit (de exemplu între 2% și 4%). Ceea ce trebuia CSJ să explice este că la aplicare amenzii conform articolului 72 (3) din Legea concurenței, CC dispune de o marjă de discreție destul de largă. În primul rând pentru că are expertiza necesară și este mai bine poziționată în a evalua circumstanțe de fapt și de drept care implică analize economice complexe. În al doilea rând, această marjă de discreție este necesară pentru ca CC să își îndeplinește datoria de a asigura aplicarea Legii concurenții, în special în ceea ce privește politica de concurență și practicile anticoncurențiale având în vedere că unul din obiectivele amenzii este crearea unui efect suficient de disuasiv. Pe de altă parte Curtea trebuia să verifice legalitatea amenzii aplicate de CC. În acest context, în partea ce ține de controlul legalității amenzii Legea concurenței, articolul 78 (2), acordă dreptul instanțelor să intervină și să reducă sau să majoreze amenzile. În acest sens, CSJ este în drept să substituie evaluarea CC. Această putere a instanțelor trebuie considerată ca fiind o parte esențială a protecției judiciare efective. Mai mult, prin contestarea amenzii, reclamantul riscă să îi fie majorată amenda.